Când nu apuci să îți faci un plan bun de weekend din timp și lași totul pe “ultima sută” sunt șanse mari să nu faci mare lucru. Dar, se mai întâmplă uneori, dacă se mai aliniază un pic și planetele, să iasă un weekend super fain.
La mine totul “s-a organizat” cam așa:
Coechipierul
”Suna telefonul vineri pe la prânz: “Dude, ce faci în weekend? Ai chef să ne “rupem” pe ceva traseu?”
Era, evident… Alex Prigoană.
Obiectivul
Tot Alex: “Hai să facem Peretele Călțunului! Oricum vroiai să-l faci, așa că, hai să mergem mâine! Vremea e bună, le putem lua și pe fete (Anca și Raluca) cu noi. “
Eu: “Stai puțin… stai să vedem ce alte variante mai sunt. Oricum, pentru Călțun ne-ar trebui trei zile că să nu riști să nu mai ajungi la birou luni.”
În mod evident, după ce a stat toată săptămâna la birou, Alex era hipermotivat să … “ne rupem”.
Tot el sună mai târziu: “Noh… Mergem?”
Eu: “Ok, ok! Mergem.”
Echipa de susținere
Anca și Raluca aveau în plan să ne susțină “moral” de la Balea Lac până în Șaua Doamnei (Bâlii) după care să-și ducă la bun sfârșit propriul lor plan: să se bucure de peisajele din jur și de aerul de Făgăraș și să savureze o cafea bună.
Am pornit din Cluj sâmbătă dimineața pe la ora 6:30, am luat micul dejun în intersecția de la Vestem și pe la 11 eram deja sus, la Bâlea Lac. Zăpada era mare și perfectă pentru ski, cerul senin și soare din plin. Versanții erau destul de încărcați iar riscul de avalanșă estimat la gradul 3. Știam că ne vom lupta săpând urme până la Călțun și într-un final am hotărât să mergem pe schiuri măcar până unde urcarea spre Vârful Laita devine mai abruptă.
Pe la ora 12 am plecat de la Bâlea Lac însoțiți de fete. În Șaua Doamnei ne-au părăsit și au pornit spre un obiectiv vizibil și mai sigur, Vârful Paltinu. Noi am continuat pe schiuri până sub piciorul Laitei. Acolo am ascuns schiurile și claparii sub un bolovan, optimiști fiind că vântul nu-i va acoperi complet cu zăpada și am continuat să ne deplasăm în bocanci. Pe creastă zăpada era mai tare dar în unele locuri am muncit cu spor la bătut urme.
Ora 17:30. Soarele a dispărut după creste și noi am ajuns la refugiul Călțun. Peretele Lespezi era la o aruncătură de băț.
L-am întrebat pe Alex: “Noh… pe ce ne cățărăm mâine?” Îmi spune că a găsit pe internet câteva linii de trasee desenate pe perete. Noroc cu tehnologia că le-am putut căra cu noi și consulta chiar la bază peretelui.
Însă nici unul din traseele existente nu părea să fie ca în poze. Gheața era probabil ascunsă sub stratul proaspăt de zăpada. Astfel, decizia a fost luată repede: “Hai să mâncăm întâi, apoi să dormim și mâine dimineață vedem noi pe unde ne cățărăm”.
Traseul
Duminică dimineața la ora 5:30 ne-am trezit. Am găsit în refugiu două pliculețe de cafea… ce dimineață perfectă! La 7:30 am plecat de la refugiu spre perete. Am ales să cățărăm o linie chiar de deasupra refugiului în direcția unei surplombe mari. Linia se distinge printr-un mic culoar brăzdat de praguri de stâncă.
Prima lungime am început-o cu o mică traversare la dreapta pe sub niște burți de stâncă apoi am depășit un prag și m-am orientat ușor stânga intrând într-un culoar destul de evident. Nu am reușit să găsesc nici un plasament de asigurare solid, dar pentru că terenul mi s-a părut comfortabil nici nu am insistat prea mult. Am regrupat aproximativ 50 de metri mai sus, unde am găsit un loc bun de un piton și o cheie de piolet.
Alex a continuat cap de coardă în a doua lungime, direct în sus, peste pragurile de stâncă de deasupra mea. A plasat un friend și o nucă, și 60 de metri mai sus a regrupat la două nuci. Cum surplomba pe care o văzusem de jos nu părea să fie chiar atât de accesibilă în a treia lungime, ne-am orientat ușor spre dreapta. Spre finalul ei am făcut o traversare de câțiva metri pe un prag de zăpada. La un moment dat pioletul mi s-a blocat sub zăpadă. Am săpat în jurul lui și am găsit un bolovan perfect peste care am pus un anneau și am regrupat. Deasupra noastră, peretele nu părea să aibă o “soluție evidentă” dar am decis să continuăm oblic stânga. Alex a trecut un prag de stâncă, apoi a bătut insistent două pitoane înainte de un pasaj puțin mai delicat. L-a trecut și apoi a dispărut în sus după un colț de stâncă. Eram curios ce se află mai sus și l-am întrebat: “Cum e pe acolo?” Mi-a răspuns: “E ok, am intrat într-un culoar fain, e ușor aici. Când se întinde coarda să pornești și tu… ieșim imediat sus”. Zis și făcut. Am ajuns și eu la culoar și m-am uitat în sus după Alex. Corzile mergeau spre creastă și dispăreau în spatele ei. Am ieșit sus, în creasta finală, putin la sud de Vârful Lespezi. Era ora 10.
Retragerea
A urmat apoi retragerea prin Hornul Călțunului unde am făcut două rapeluri. La 12 eram înapoi la refugiu. “Perfect, suntem în grafic. Facem bagajele și pornim spre Balea… avem șanse să prindem ultima cursă de telecabină”.
De data aceasta am avut urme și parcă ne-am deplasat ceva mai repede. A început să se înnoreze iar noi să ne facem griji că în cazul în care vom fi acoperiți de nori nu vom mai găsi așa de ușor traseul și va fi aproape imposibil să mai găsim bolovanul sub care am ascuns schiurile. Am avut noroc însă, plafonul de nori nu a coborât iar vizibilitatea s-a menținut bună. Am găsit schiurile și clăparii plini cu zăpadă… foarte răcoritor! :)… Am gonit apoi pe schiuri pe ultima porțiune și am ajuns în Șaua Doamnei la ora 16:20. Zăpada încă era bună de schi. Am trimis bagajele jos cu telecabina, am mâncat un baton de ciocolată ca să mai uităm de foame, ne-am luat schiurile și am încheiat tură cu o coborâre lungă până la Balea Cascadă unde ne aștepta “echipa de susținere”.
Ne-am hotărât să denumim traseul parcurs în peretele Caltunului BPTL (Bine Pentru Toată Lumea), vă lăsăm să ghiciți voi de ce. 🙂
BPTL Peretele Călțunului, Prundeanu – Prigoană, 18 ianuarie 2015.
Date despre traseu:
Data parcurgerii: 18.01.2015
Echipă: Alex Prigoană, Mihnea Prundeanu
Localizare: Partea centrală a peretelui nordic al Vârfului Lespezi chiar deasupra refugiului. Ca reper se poate lua o surplombă mare care se află în partea superioară a traseului.
Lungime: Patru lungimi de coardă: L1 – 50 m, L2 – 50 m, L3 – 60 m, L4 – 80 m (ultima parte mers concomitent)
Dificultate: am întâlnit pasaje pe care le-aș estima la M4. Asigurări solide destul de rare, deci mai degrabă un traseu de angajament decât dificil tehnic.
Echipament folosit: un set de nuci, 5-6 pitoane (utile și la retragere), două friend-uri medii, semicorzi de 60 m, anneau-uri – poate în alte condiții ar fi utile și șuruburi de gheață.
Retragere: prin Hornul Călțunului cu unul sau două rapeluri. Atenție în partea inferioară a hornului, posibile plăci de vânt și risc de avalanșă.
Foto: Alex Prigoană … cu Iphone-ul. 🙂
