La “marginea” Sloveniei, la cativa kilometri mai la sud de orasul Trieste din Italia se afla mica asezare Osp, una dintre cele mai cunoscute zone de escalada din aceasta tara.

In Osp am ajuns in ultima zi de miercuri a lunii august si in toiul noptii ne-am stabilit tabara de baza pentru urmatoarele zile in campingul Vovk. Dimineata ne-a trezit cantatul cocosului, cand am iesit din cort ne-au intampinat pisicile si cateii gazdelor noastre iar peste tot in jurul nostru domnea o atmosfera rurala foarte linistita. Satul este foarte pitoresc, casele vechi din piatra sunt frumos intretinute si decorate cu flori si sunt amplasate sub imensul amfiteatru de stanca, gazda traseelor noastre de escalada.

Este foarte cald la Osp pe timpul verii, pentru ca satul se afla foarte aproape de litoralul Marii Adriatice si la altitudine mica. Zona de catarat se prezinta sub forma unui amfiteatru in care ai posibilitatea sa te muti de la un sector la altul, in functie de cum bat razele soarelui. Asta am facut si noi si asa am descoperit o imensa grota in centrul falezei. In interiorul ei este mai racoare dar si traseele sunt mai grele, foarte surplombante sau parcurg portiuni de tavan. Nu m-am putut abtine sa nu incerc cateva trasee si sa ma atasez de unul destul de dificil pentru mine, pe care mi l-am ales ca obiectiv de catarat in cele doua zile de stat la Osp. Dance without sleeping (7b/7b+) este un traseu superb ce surplombeaza constant de la inceput pana la top si care urmeaza o linie clara si lunga de 29 de metri de colonete si scobituri, si care dupa multa transpiratie si deshidratare mi-a si iesit :).

Tot in Osp ne-am mai catarat in extremitatea nordica si sudica a marelui amfiteatru fiind curiosi sa descoperim specificul de catarare al zonei. Am intalnit trasee foarte diferite: in zona centrala grele, surplombante si de anduranta, apoi in sectoarele A si B ne-am catarat pe diedre, fisuri, pe trasee cu riglete si chiar pe fete cazute. Sunt si multe trasee usoare inserate printre cele mai grele, trebuie doar sa ai un topo cu tine ca sa le poti identifica cu usurinta.

In a treia zi ne-am mutat atentia catre falezele de la Crni Kal, aflate la doar 5 kilometri spre sud de satul Osp. Am cautat si aici o zona umbrita si am gasit-o in spatele unui turn de calcar denumit de localnici Turski Stolp. La Crni Kal traseele surplombante sunt putine, insa catararea pe fete e placuta, cu prize clare, vizibile si miscari tehnice. Zona este intens frecventata iar traseele foarte usoare sunt de-a dreptul lustruite. Printre cataratorii prezenti la faleza l-am remarcat pe unul mai in varsta care era parca la o proba de maraton pe verticala. Traseu dupa traseu si indiferent de dificultate a parcurs aproape toata faleza pana s-a intunecat. Apoi si-a impachetat repede lucrurile, a salutat subtil lumea si a plecat. M-am uitat lung dupa el… era Silvo Karo.

Ultima zi am rezervat-o pentru faleza Misja Pec. Un afiteatru mai mic decat cel din Osp si amplasat la doar 500 de metri de acesta, Misja Pec este o atractie pentru cataratorii cei mai puternici gazduind un numar mare de trasee grele (inclusiv 9a+). Am gasit si trasee pentru nivelul meu si al Ancai, insa aproape toate cele sub gradul 7a sunt pe stanca lustruita si foarte, foarte alunecoasa. Dupa atatea zile de catarat la rand am simtit ca m-a cuprins oboseala si nu mai aveam pur si simplu energie sa duc pana la capat miscari mai grele. Acesta a fost momentul in care am decis sa ne deplasam 10 kilometri pana in oraselul Koper si sa inotam in Adriatica :).

Imi doream de mult sa descopar aceste trei destinatii de escalada atat de apropiate unele de celelalte si care sunt practic locurile de formare si pregatire a celor mai buni cataratori sloveni. Pe timpul verii, zona Osp – Misja Pec – Crni Kal este foarte linistita deoarece majoritatea cataratorilor evita caldura si asteapta sezonul de toamna cand temperaturile sunt mai placute. La fel am facut si noi dar nu am parasit inca Slovenia. Ne departam putin de mare in cautarea unor stanci mai “racoroase”…