Project Description

Objective: ascent of Khan Tengri, 7010 m, Thian Shan Range

Team: Mihnea Prundeanu, Cristina Pogacean, Alin Corha, Flaviu Zapca, Vasile Cipcigan, Florin Mihut, Ilie Humita, Romeo Chira, Eugen Olaru.

The expedition on Khan Tengri was my first real expedition and my first contact with high altitude climbing. I consider it as a starting point in my search for new objectives and interesting mountains around the world. I started this expedition without being confident that I would be able to climb to the summit. Every day spent on that mountain I learned I can adapt and have the necesarry resources to climb to the top. The experiences lived here changed me and opened new horizons on how and what I wanted to climb in the future.

Below is the story of this expedition written in Romanian.


Pe 18 iulie 2009 plecam cu trenul spre Istambul. De aici ruta cu avionul este: Istambul – Kiev – Alma Ata. Ajunsi in fosta capitala a Kazahstanului, suntem contactati chiar de la aeroport de un angajat al agentiei KanTengri Expeditions, care are sarcina sa ne conduca intr-un mic centru comercial, de unde sa ne putem face aprovizionarea cu alimente si butelii de gaz pentru intreaga expeditie. In scurtul timp petrecut in Alma Ata, orasul imi face o impresie buna prin curatenie, buna organizare si intretinere stradala. Urmeaza drumul lung de aproximativ 350 km spre localitatea Karkara, acolo unde agentia care ne gazduieste, isi are tabara principala. De aici se coordoneaza toate expeditiile si se aprovizioneaza taberele de baza ale varfurilor Khan Tengri si Pobeda. Aceasta mica asezare se afla la altitudinea de 2200 m intre culmi mai inalte impadurite pe alocuri de brazi si molizi, dar se face cu adevarat remarcata prin miciile tabere de iurte ale bastinasilor, care isi propaga cu multa fidelitate traditiile stramosilor mongoli.

In Karkara trebuie sa petrecem doua zile, asa ca avem destul timp pentru o scurta tura de trekking pe un varf de 3000 m din apropiere. Consider aceasta plimbare importanta ca si aclimatizare, deoarece trecerea directa cu elicopterul de la altitudinea de 2200 m la 4000 m, in tabara de baza, ne-ar putea crea mici probleme de adaptare.

Marti, 22 iulie, coboram din elicopter chiar pe ghetarul North Inilchek sub impunatorul prete nordic al lui Khan Tengri. Tabara de baza este bine pusa la punct: corturi de 2 si 3 persone, saltele comfortabile, cort restaurant si sauna, 3 mese pe zi, toate puse la dispozitie de catre agentie. Aici ne bucuram nespus de intalnirea cu alti alpinisti romani. Ciprian Lolu, Miki Vintila, Ionut Moja si Mihai Craciun ajunsesera cu cateva zile inaintea noastra si reusisera pana in acel moment sa instaleze tabara 1. Dupa doua zile de odihna/aclimatizare in tabara de baza plecam si noi spre tabara 1 la 4500 m, ne instalam corturile si apoi coboram. Urmatoarea zi urcam din nou in tabara 1 , ne simtim mai bine si de data aceasta si dormim acolo. Dorm bine, ceea ce insemna ca sunt aclimatizat. Acest lucru ma determina ca in dimineata urmatoare sa incerc urcarea in tabara 2. Daca din tabara de baza ascensiunea spre tabara 1 e relativ usoara, fara o inclinatie prea mare si portiuni tehnice, cea dintre tabara 1 si 2 este lunga (1000 m diferenta nivel), cu inclinatie mare a pantei si constanta, dar si cu doua portiuni aproape verticale pe stanca si gheata. Incep intr-un ritm bun, dar am obosit destul de repede, dupa ce am trecut de 5000 m. Sunt pentru prima data la aceasta altitudine si e clar ca organismul nu este obisnuit cu acest lucru. Ma hotarasc sa fac o pauza mai lunga si dupa aceea sa continui daca ma voi simti bine. Asa s-a intamplat si pana la urma ajung in tabara 2 cu o ora in urma celorlalti. Lasam aici mancare si butelii de gaz, dupa care incepem coborarea spre tabara de baza,unde urmeaza sa ne odihnim.

Urmatoarul pas al aclimatizarii este sa dormim cel putin o noapte in tabara 2 si sa urcam pe Varful Umarul lui Chapaev (aprox. 6150 m altitudine), cel mai inalt punct pe care il putem atinge inaintea ascensiunii pe varf. Luni, 28 iulie, pornim echipati cu provizii si cu echipamentul necesar taberelor 2 si 3 (nu este nevoie sa instalam corzi fixe, acestea sunt instalate de catre ghizii agentiei la inceputul sezonului). Dorm o noapte in tabara 1 si urmatoarea in tabara 2 unde ma simt bine si continui urcarea spre Varful Umarul lui Chapaev, pe care ajungem cu bine in jurul orei 14. Vremea superba, fara nici un nor, ma ajuta sa ma bucur din plin de peisajul extraordinar: varfuri si creste salbatice, ghetari de lungimi impresionante, inzestrati cu morene de suprafata, ce contrasteaza cu albul dominant. Incepem coborarea numai dupa ce ne ia frigul, iar mai jos prindem cateva aglomerari in zonele unde se face rapel. Ajungem destul de tarziu in tabara 2, asa ca mai dormim o noapte tot aici. Coboram apoi in tabara de baza ca sa ne odihnim si sa ne alimentam cu mancare mai sanatoasa si bine gatita.

Urmeaza 3 zile de pauza, in care mancam mult, petrecem ore in sir savurand ceaiul kazah sub razele soarelui si socializam, cunoastem si povestim cu alpinisti din celelalte expeditii.Sunt onorat sa il cunosc aici pe celebrul ghid francez, Christophe Profit, un om deosebit si experimentat alpinist care a stabilit recordul acestui sezon pe Khan Tengri cu doua ascensiuni pe varf in mai putin de o saptamana.

Cum Romeo nu simtise nevoia de aceasta pauza de 3 zile inainte de urcarea finala, ramas tot acest timp in tabara 2, reuseste sa urce primul dintre noi pe varf, impreuna cu Ciprian Lolu si Miki Vintila, pe data de 3 August. Restul echipei, demaram in 4 august din tabara de baza direct spre tabara 2… suntem deja aclimatizati si stim ca ne vom misca intr-un ritm mai bun. Alin simte dureri la spate si ramane in tabara de baza. In timpul scurtei pauze, pe care o facem in tabara 1, Vasile intra intr-o stare cu frisoane si ameteli, desi pana atunci nu avusese nici un fel de problema cu aclimatizarea, si a trebuit sa coboare. Noi, ceilalti, atingem cota taberei 2 pe o vreme destul de neprietenoasa. A doua zi, viscolul care nu dadea semne de ameliorare ne forteaza sa mai stam in cort inca o zi si o noapte. Florin Mihut trebuie si el sa renunte la ascensiune pentru ca nu are bocanci destul de caldurosi si ar risca eventuale degeraturi.

In 5 august pornim pe vreme mai buna spre tabara 3, plasata la 5900 m in saua dintre Varful Umarul lui Chapaev si Varful Khan Tengri. Aici, ruta sudica si cea nordica converg, ultima portiune de 1100 de metri diferenta de altitudine, intre tabara 3 si varf, fiind comuna. In tabara 3 nu este nevoie sa ne aducem corturi pentru ca alegem sa dormim in grotele sapate in gheata, pe care alpinistii rusi adesea le folosesc inaintea ascensiunii pe varf. Ne culcam devreme, pentru ca urmeaza sa plecam dis de dimineata spre varf, urmatoarea zi. La 1:30 dam desteptarea, iar la 4 incepem increzatori ascensiunea spre varf, inca pe intuneric si destul de frig. Iliuta se intoarce si el, la mai putin de jumatate de ora de la plecare, din cauza unei tuse puternice si permanente care ii provoca probleme respiratorii. Ascensiunea pe aceasta creasta vestica a varfului este, poate, cea mai tehnica portiune a intregului traseu. Depasim multe portiuni stancoase, friabile si accidentate si chiar daca ne folosim de corzi fixe aceste pasaje ne obosesc puternic. Dupa ce Iliuta renunta, continu urcarea cu doamna Felicia Enache, Catrinel Enache si Cristina Pogacean. Ajung pe varf impreuna cu Cristina, la 20 de minute dupa doamna Felicia si Catrinel, dupa aproximativ 10 ore si 45 minute de la plecare. La 7010 m vremea este superba, peisajul deosebit (putem vedea dincolo de granita cu China) dar vantul e foarte puternic. Stam pe varf aproximativ 10 minute, timp in care ne strangem in brate, facem poze cu trepiedul somital, si mi se instaleaza durerea de cap. De bucurat, ma bucur mult mai mult jos, dupa coborare. Aici, cu o stare de ameteala, gandul ca trebuie sa cobor toate acele portiuni stancoase si aproape verticale nu ma face sa ma simt in siguranta. Cristina se simte mai bine si coboara mai repede, dar ma asteapta si ma ajuta la un pasaj, unde, din ameteala reusesc sa ma incurc in corzile fixe si sa nu o mai nimeresc pe cea de rapel. Multumesc Cristina! Reusim sa coboram toti cu bine in tabara 3. Urmatoarea zi ma trezesc obosit, dar pentru ca simt puternic nevoia de mancare buna, odihna si baie in tabara de baza, reusesc sa strang repede bagajele si sa pornesc spre tabara de baza. Lunga coborare parca nu se mai termina si ca sa fie tacamul complet, pe parcursul ei, ne si ninge si viscoleste. Seara, in tabara de baza, suntem felicitati in multe limbi si primim ceai cald si vin…

La 2 zile dupa noi, atinge varful, pe o vreme nu foarte prielnica, si George Porancea. Noi suntem deja in drum spre Karkara si ne pregatim pentru lunga calatorie spre casa.

Am ramas inca mult timp cu gandul la Khan Tengri si la acele zone superbe. Mi s-a parut un munte dur, epuizant dar in acelasi timp frumos, spectaculos, cu pasaje deosebite, iar toate aceste mici contraste mi-au dat in mod sigur cea mai mare satisfactie.