[EN/RO]Walker Spur (ED1, 6a, IV, 90°, 1200m). The hunt for a new classic and famous climb (Alps’ Classic & Famous) started off surprisingly well. Is there an alpinist not wishing to climb the Walker Spur in Grandes Jorasses once in a lifetime? Since 2015 when I climbed the Croz Spur together with Alex Prigoană I wanted to return as soon as possible to the North Face of Grandes Jorasses because I especially enjoyed the atmosphere, the size of the wall and the climbing here. I did not start with a clear objective to climb a certain route, but I mostly tried to create the favourable circumstances to be closer to a new ascent.

So it happened that two weeks ago (already!), during a short break between two guided trips on Mont Blanc, myself and Kyriakos decided to climb the Cassin Route on the Walker Spur.

From an article on planetmountain.com I remembered a few key words: “The rock face of all rock faces, the route of all routes” … It might not be like that but a bit of truth could be hidden in these words. It also wrote about the Cassin Route on the Walker Spur: “Long and extremely demanding route which should only be climbed when the mountain is in excellent condition and you are perfectly fit and acclimatized.”

Yes, I knew the route is long, I know it from friends who have climbed it that most of them spent ore or two nights on the wall before reaching the summit. The climb on the Walker Spur is obviously demanding, because you need to climb and carry all the gear (backpack, clothes, food, technical gear, bivouac gear, glacier gear, etc) on some difficult sections, on poorly secured and most of the time, on loose rock.

The mountain conditions seemed very good, the wall seemed dry, the access quite obvious and the weather was good. “Perfectly fit”… there is no such thing :), you can always be better! We were “highly” acclimatized after 6 climbs on Mont Blanc, so “go, go, go!” we said.

On July 27th, a week before the 80^th anniversary of the first ascent of the Walker Spur by Riccardo Cassin, Luigi Esposito and Ugo Tizzoni, we started early in the night (around 1:30 am) from the Leschaux Refuge, lightly equipped and set on doing the climb in one day.

After two hours we reached the base of the wall; it was easy to identify the start of the route and we started to simul climb and to do it as fast as possible. At the break of dawn we reached the famous Rebuffat-Allain crack. From there we put the boots in our backpacks and we started to use climbing shoes. Behind us, a team had just woken up and started to pack the bivouac equipment. The route continued with easy sections in a long traverse to the right towards the 75 m Dihedral (a very nice climb!).

The next section that we tried to climb in rock climbing shoes, however easy, was on loose blocks and short icy sections. That slowed us down a bit until we reached a short pendulum, and then, the Grey Slabs of the Walker Spur. Although the rock was compact there, the line of the route is very sinuous, hard to find.

Another nice climb followed and we simul climbed again until the Grey Tower, at the base of the Red Chimney. We each ate a bar, drank water and put back on the boots and the crampons. We continued up an icy horn and we searched quite a lot the traverse to the right, underneath the Red Tower of the Walker Spur. This is the place where we lost most of our time, route finding, and that is when we started to feel the fatigue.

We simul climbed mixed and relatively easy terrain and around 8 pm we summited on Point Walker after exiting through a small gap in the summit cornice. The summit was covered in clouds so we did not find any reasons to spend too much time there. We took on the glacier equipment and started the long and unpleasant descent towards Italy (Val Ferret). We reached a team of German climbers who had already found the rappel anchors on the South ridge of Whymper. Then, in the dark, we traversed the superior part of the Planpincieux glacier and continued the descent on the rocky ridge of Reposoir.

In the dark, together with the team of German climbers, we looked for the rappel anchors to reach the final slope before the Bocalatte Refuge but after an hour we decided to give up and spend the night on a rocky ledge, until the break of dawn. The small 500g Nahanny sleeping bag was perfect for the few hours of dozing and at 6 am we started moving again.

In daylight we easily found the rappel anchors and approximately one hour later we reached Bocalatte Refuge where we enjoyed a hot Italian coffee and some pasta.

We took the tourist trail towards Val Ferret, a light descent that gave me the time to relive the intense moments and the details of the climb. What this route stands out for is not the quality of rock climbing in itself, but rather its complexity, the length and the challenges that must be overcome in order to be on time and successfully finish the ascent.”

Technical information:

• approach time: 2 h from Leschaux Refuge
• climbing time, from base to summit: 16:20 h
• descent time to Bocalatte: 3 h 30 min + 1 h

Technical equipment:

• 30 l backpacks
• 1 simple 50 m rope (Beal Opera)
• 3 ice axes/ team (1 technical and 2 classic)
• crampons
• 3 friends C3 (BD) and 1 set of C4 to size 3
• 2 pitons (just in case)
• 10 quickdraws
• Beal Escaper
• 4 ice screws
• glacier equipment and screw gate locking carabiners.

Bivvy equipment per team:

• 1 bivvy bag for 2 persons
• 1 Nahanny sleeping bag weighting 500g, that we used to wrap ourselves with
• chocolate bars, cereal bars and 1,2 liters of water

Kyriakos’ blog post about our climb of the Walker Spur can be read here.

________________________________________________________________________________________

Vânătoarea după un nou traseu clasic și faimos (Classic and Famous Climbs of the Alps) este pentru început destul de ușoară. Ce alpinist nu și-ar dori să facă Pilierul Walker din Grandes Jorasses măcar odată în viață? Încă din 2015 când am urcat Pilierul Croz împreună cu Alex Prigoană, mi-am propus să revin cât de curând pe peretele nordic al Grandes Jorasses pentru că mi-a plăcut în mod deosebit ambianța, mărimea și cățărarea în acest perete. Nu am pornit cu un obiectiv clar de a urca un anume traseu ci mai degrabă am încercat să-mi creez circumstanțele favorabile pentru a fi mai aproape de o nouă ascensiune.

Și iată că acum două săptămâni, în timpul unei scurte pauze între două ture ghidate pe Mont Blanc ni s-a pus pata (mie și lui Kyriakos) pe Pilierul Walker, traseul Cassin.

Dintr-un articol pe planetmountain.com am reținut câteva cuvinte cheie: “The rock face of all rock faces, the route of all routes” … Eee, n-o fi chiar așa dar un dram de adevăr trebuie să fie acolo. Mai scria și că: “Long and extremely demanding route which should only be climbed when the mountain is in excellent condition and you are perfectly fit and acclimatized.”

Da, știam că traseul este foarte lung, știu de la prietenii care l-au parcurs că majoritatea au dormit o noapte sau două înainte în perete să ajungă pe vârf. Este evident și solicitant, pentru că trebuie să te cațeri cu toate catrafusele după tine (rucsac, haine, mâncare, echipament tehnic și de bivuac, echipament de ghețar, etc.) pe pasaje destul de susținute, slab asigurate și de multe ori friabile. Condițiile pe munte păreau foarte bune, peretele părea uscat, accesul destul de evident, și vremea bună. “Perfectly fit” … așa ceva nu există :), întotdeauna se poate mai bine! Aclimatizați eram beton după 6 ture pe Mont Blanc așa că “go go go!”

Pe 27 iulie, cu o săptămână înainte de împlinirea a 80 de ani de când Riccardo Cassin, Luigi Esposito și Ugo Tizzoni au urcat în premieră Pilierul Walker, am pornit cu noaptea în cap (pe la 1:30 am) de la Refugiul Leschaux echipați “light” și hotărâți să facem traseul într-o singur zi.

După 2 ore am ajuns la baza peretelui; a fost ușor să identificăm intrarea în traseu și am început să ne cățărăm concomitent și cât mai repede. S-a crăpat de ziuă când am ajuns la celebra fisură Rebuffat-Allain. De aici am pus bocancii în rucsac și am început cățărarea în espadrile. În urma noastră o echipă tocmai s-a trezit și a început să-și strângă echipamentul de bivuac. Traseul a continuat cu pasaje ușoare într-o lungă traversare la dreapta spre Diedrul de 75 m (cățărare foarte făină!).

Apoi, terenul mai ușor dar friabil și cu scurte pasaje de gheață pe care am încercat să le cățărăm în papuci ne-au încetinit puțin până am ajuns la un scurt pendul și apoi la Fețele Gri. Deși stânca aici era compactă, linia traseului este foarte sinuoasă, greu de găsit.

Am trecut un alt pasaj cu cățărare frumoasă și apoi am cățărat din nou concomitent până pe Turnul Gri, la baza Hornului Roșu. Am mâncat câte un baton, am băut apă și ne-am încălțat din nou în bocanci și coltari. Am continuat în sus pe un horn înghețat și am căutat destul de mult timp traverarea spre dreapta pe sub Turnul Roșu. Aici am pierdut cel mai mult timp încercând să găsim traseul iar oboseala a început să se simtă.

Am urcat concomitent teren mixt și relativ ușor, iar în jurul orei 20:00 am ieșit pe vârf printr-o mică spărtura din cornișa somitala. Vârful era acoperit de o căciulă de nori așa că nu am găsit motive să stăm prea mult sus, ne-am reechipat cu echipamentul de ghețar și am început lunga și neplăcuta coborâre spre Italia (Val Ferret). Am prins din urmă o echipă de germani care găsiseră deja ancorele de rapel de pe coasta sudică a Whymper. Apoi pe întuneric am traversat partea superioară a ghețarului Planpincieux și am continuat coborârea pe creasta stâncoasă a Reposoir.

Pe întuneric, împreună cu echipa de nemți, am căutat ancorele de rapel pentru a ajunge pe panta finală înainte de refugiul Bocalatte dar după o oră ne-am hotărât să renunțăm și să înnoptam pe o lespede de stâncă până la zorii zilei. Micul sac de dormit de 500 g de la Nahanny a fost perfect pentru cele câteva ore de moțăiala iar la 6 dimineață ne-am pus din nou în mișcare.

Pe lumina am găsit ușor ancorele de rapel și aproximativ o oră mai târziu am ajuns la Refugiul Bocalatte unde ne-am bucurat de o cafea caldă (italiană) și de o porție de paste.

Am urmat apoi poteca turistica spre Val Ferret, o coborâre lejeră care mi-a oferit ragazul să îmi reamintesc momentele intense și detaliile pe care le-am trăit pe traseu. Nu cățărarea în sine este de căutat la acest traseu, ci complexitatea sa, lungimea și suma provocărilor pe care trebuie să le depășești pentru a te încadra în timp și pentru a termina ascensiunea cu brio.

Informații tehnice:

• timp acces: 2 h de la refugiul Leschaux
• timp pe traseu până pe vârf: 16 h 30 min
• timp coborâre până la Bocalatte: 3h 30 min + 1 h

Echipament tehnic:

• rucsaci de 30 l
• o coardă simplă de 50 m (Beal Opera)
• 3 pioleți de echipă (unul tehnic și doi clasici)
• colțari
• 3 frienduri C3 (BD) și un set de C4 până la mărimea 3
• 2 pitoane (just in case)
• 10 bucle echipate
• Beal Escaper
• 4 șuruburi gheață
• echipament de ghețar și carabe cu filet

Echipament de bivuac per echipă:

• 1 sac bivuac pt 2 pers
• 1 sac puf Nahanny de 500g (custom made by Dan Glazar) cu care ne-am învelit
• batoane de ciocolată, batoane cu cereale și 1,2 l apă.