Yosemite Trip. [2] Lumea Verticalelor.

Suntem de mai bine de o săptămână în Yosemite și încă încercăm să ne adaptăm la pulsul lucruilor de aici.

Amploarea pereților de granit de aici și energia locului îți dau impresia că intri într-o altă lume. Și cam așa este de fapt. Venind dinspre vest am părăsit zonele uscate ale Californiei și am ajuns destul de brusc într-o zonă montană plină de verdeață iar apoi într-o vale închisă, străjuită de imenși pereți. Odată intrat în parcul național ești parcă într-un mic stat în stat în care legile naturii par să fie mai presus decât celelalte iar rangerii reprezintă autoritatea supremă care are grijă ca totul să fie OK. Dacă ești cățărător faci deja parte din populația majoritară a acestui mic stat, ești respectat pentru pasiunea ta și simți că faci parte dintr-o mare familie.

Peste tot în jur sunt pereți celebri și sute de trasee de cățărare deschise de alpiniști despre care am auzit din cărți sau filme. O primă dorință a fost să încerc să văd cât mai mult din acest loc, să îi descopăr cotloanele. Apoi, văzând primii cățărători suspendați la mare înălțime pe El Capitan pofta de cățărare a apărut brusc.

Ne-am amplasat tabăra în Camp 4 după o noapte de stat la coadă pentru a primi o parcelă pentru corturi. Camp 4 este locul din care primii cățărători ai zonei își începeau incursiunile spre pereții din zonă. Acum este o așezare multiculturală cu oameni din toate colțurile lumii, iar toată lumea stă la cort. Seara se formează bisericuțe în jurul vetrelor de foc și se povestesc întâmplări sau detalii despre trasee sau cățărări, partea socială a acestui camping fiind de fapt principala atracție.
___
Ajungem și la trasee. Am început cu câteva trasee scurte, cu cățărare specifică zonei, adică fisuri sau diedre. Totul a părut străin de ceea ce suntem obișnuiți să cățărăm. Știam asta încă de acasă dar parcă impactul a părut prea puternic. În afară de aceste fisuri nu par să existe ale prize iar granitul șlefuit de vechii ghețari nu pare să fie atât de aderent precum se zice. Fără tehnica specifică de cățărare pe aceste fisuri, gradele de dificutate mi s-au părut mult mai dure.

Am decis să începem totul cu pași mărunți și am ales un prim traseu lung dar mai ușor: East Buttress din Middle Cathedral. Deși am pornit devreme de dimineață am prins 4 echipe în fața noastră pe traseu și am stat câteva ore la coadă. Am renunțat în final la traseu și am învățat o lecție importantă: toți cataratorii din vale trebuie să se cațere pe ceva iar traseele sunt aglomerate așa că dacă nu vrei să stai la coadă pe traseu trebuie să pornești cu noaptea în cap sau chiar cu o zi înainte.

Am revenit următoarea zi și am fost primii care am intrat în traseu. Cățărarea a fost plăcută dar destul de ușoară așa că ne-am hotărât să continuăm acomodarea cu încă câteva trasee.

Washington Column este un pilier impresionant în partea din amonte a văii și cu o înălțime de aproximativ 500 m peretele este bun pentru acomodare înainte de ceva mai de anvergură. Am pornit tot în formulă de 3, cu Vasile și Alex pe traseul de pe fața sudică (South Face of Washington Column). Pe la jumătatea peretelui însă a trebuit să renunțăm din cauza vântului puternic.

Deși aproape zilnic ne-am cățărat, ne-am simțit în continuare străini de stilul de aici și de condițiile meteo. Dar, cu moralul încă ridicat am continuat cu un alt obiectiv chiar mai ambițios. Traseul Rostrum (5.11c) este un alt clasic al zonei, un traseu îndrăgit de cățărătorii de “trad” cu fisuri perfecte și multe pasaje surplombante. Am pornit cățărarea în blocuri și a fost rândul meu să merg cap de coardă pe primele 3 lungimi. După pasaje susținute și unele plasamente delicate de asigurări ajung în regruparea 3 destul de stors de energie dar încântat că mi-am terminat partea mea și foarte plăcut impresionat de traseu. Nici nu-mi imaginam că nu o să-l terminăm până sus, când ajunge și Vasile în regrupare și îmi spune că simte dureri destul de puternice la cot. Decidem să nu mai forțăm și că e mai bine ca Vasile să nu-și agraveze tendinita așa că facem cale întoarsă. Rostrum îmi rămâne în gând pentru o dată viitoare.

Următoarea zi împreună cu Alex decidem să spunem pas la odihnă și ne întoarcem la Washington Column. Fiind teren deja cunoscut reușim să ne mișcăm foarte bine și depășim 2 echipe în traseu. Apoi, pe pasajele dificile (5.12d) mergem artificial și încerc să-mi păstrez energia și calmul în ciuda oboselii. Reușim să terminăm traseul pe lumină iar retragerea o facem în rapel la lumina frontalelor. Trecem în coborâre pe lângă o echipă care se pregătea să doarmă pe perete și ne bucurăm că am terminat traseul într-o singură zi și că ne putem odihni liniștiți în Camp4.

Degetele umflate și brațele pline de durere de la cheile făcute în fisuri ne-au cerut o zi de pauză. Am stat o zi întreagă hoinărind prin vale și prin poienile însorite și încercam să ne îndreptăm atenția către peretele cel mare, El Capitan. Oare suntem pregătiți să încercam cele 33 de lungimi de coardă din The Nose? Cât de aglomerat va fi? Vom găsi loc de dormit? Ne vom cățăra destul de repede? Avem destul echipament?… Ce este cert momentan este doar dorința puternică de fi acolo sus.