Foto (c) Alex Sava Photography

Duminica dimineata am pornit spre Alpamayo. Satul Cashapampa, de unde pornesc turele de trekking pe Valea Santa Cruz, este la 80 km de Huaraz. De aici pana in tabara de baza Alpamayo sunt 25 km care nu pot fi parcursi decat per pedes. Am reusit sa negociem cu un “arierro” (sofer de magari) sa ne transporte bagajele intr-o singura zi doar cu un singur magarus pe nume Rojero. Toata tura de trekking spre tabara de baza a fost insotita de o vreme mohorata si vant puternic. Ar fi trebuit sa vedem multe varfuri spectaculoase insa toate erau deasupra plafonului de nori.

Locatia taberei de baza Alpamayo ne-a placut foarte mult. Desi plasata la altitudinea de 4300 de metri langa lacul Arhueycocha, am intalnit o mica padure de Quenual care a crescut peste un vechi grohotis. Am avut parte de o noapte odihnitoare.

Urmatoarea zi vremea a ramas urata. Am hotarat sa urcam pana la baza ghetarului si sa inoptam pe morena. Astfel am economisit energie si nu ne-am luptat sa urcam in Saua Alpamayo-Quitaraju pe vreme proasta.

Marti ne-am echipat de dimineata si am inceput urcarea cu tot bagajul in spinare spre tabara din sa. Am traversat printre cateva crevase impresionante iar la finalul culoarului care ne conducea spre sa ne-am catarat pe o panta inclinata si inghetata. Nici din sa nu am vazut fata impresionanta a lui Alpamayo, norii dupa-amiezei acopereau totul.

In tabara mai erau cateva echipe care asteptau de cateva zile vremea buna pentru ascensiunea varfului. O expeditie comerciala tocmai se pregatea sa coboare si sa renunte la varf. Seara, inainte sa cada intunericul de tot, cerul s-a deschis pentru jumatate de ora si am reusit sa vedem frumosul munte sub forma de evantai. Am hotarat ca urmatoarea dimineata sa pornim spre varf la ora trei. Ghinion … viscolul puternic ne-a tinut blocati in cort. In aceeasi zi am ramas in tabara doar patru echipe: noi, doi americani, doi muntenegreni si trei argentinieni. Desi eram la limita cu mancarea, am hotarat sa urcam spre varf indiferent de conditiile meteo joi dimineata. Am pornit la 4:30. Afara era senin, dar frig si vant. Dupa bergschrund, a inceput catararea, la inceput chiar usoara, apoi inclinatia a crescut putin. A fost dificil totusi pe frig si vant. De la jumatatea culoarului francez in sus intalnim gheata mai dura. Am asigurat cam toata portiunea in suruburi de gheata. Regruparile erau doua “abalakov-uri” sau din cand in cand ancore de zapada. Pana in creasta somitala am parcurs opt lungimi de coarda de 60 de metri, iar de doua ori am mers si concomitent. Echipa formata din Claudiu si Alex Sava a fost prima care a ajuns pe varf, apoi la scurt timp ne-am reunit toti aptru. Printre nori am reusit sa facem cateva fotografii. N-am avut insa noroc de vizibilitate perfecta si nu ne-am putut bucura prea mult de peisaj. Am coborat in rapel tot culoarul pana la bergschrund. In urma noastra au ajuns pe varf americanii si muntenegrenii.

Intorsi de pe Alpamayo Cordillera Blanca 2012

(C) Alex Sava | Photography

Mai tarziu, la corturi, am incercat sa ne rehidratam, sa ne incalzim si sa ne odihnim. A trebuit sa mai petrecem o noapte la 5500 de metri cu cateva ramasite de mancare si gaz. Vineri am coborat spre tabara de baza. Am fost foarte obositi. Fara mancare insa, nu am vrut sa petrecem inca o noapte in cort asa ca am pornit la vale parcurgand cei 25 km pana in satul Cashapampa. De acolo pe la noua seara am luat singurul “colectivo” (microbuz) existent si disponibil, la suprapret, care ne-a dus in Huaraz. Acum suntem din nou la Caroline Lodging si incercam sa ne refacem puterile.

Mihnea, Alex P, Claudiu, Alex S.

Huaraz, 02 iulie 2012