Alex Sava si Alex Prigoana erau plecati la Machu Pichu timp in care eu (Mihnea n.a.) si Claudiu eram inca la baza Cordillerei Blanca. Peste trei zile urma sa fim in Lima la aeroport pentru a lua avionul spre Europa. Vremea era perfecta, in fiecare dimineata vedeam masivul lant montan care domina tot orasul Huaraz si toata valea Callejon de Huaylas. Dupa socoteli rapide hotaram sa mai incercam in scurtul timp ramas o ultima ascensiune. Trebuia sa gasim un munte aproape, care nu necesita o apropiere de mai mult de o zi, dar vroiam in acelasi timp sa avem parte si de o ruta mai interesanta, mai dificila. Dupa discutii cu alti alpinisti din zona ne-au ramas trei variante interesante: Varful Pucaraju, Varful Churup si Varful Murarahu. Pe toate trei gaseam rute tehnice, cu portiuni de catarare frumoase dar Churup era cel mai aproape si accesul pana la baza sa cel mai usor si rapid. Aveam doar doua zile la dispozitie sa urcam muntele si sa revenim in Huaraz. Nu aveam prea multe informatii dar stiam de la altii ca in pasajul cheie al peretelui puteam gasi conditii proaste de zapada si posibilitati putine de asigurare. Decidem totusi sa incercam, nu aveam nimic de pierdut.

Cu noi doi a mai venit Nick (un american din Boulder Colorado) si Ana (o romanca stabilita in SUA). Dupa 6 ore de trecking din apropierea satului Pitec ajungem in amonte de laguna superioara din caldarea Churup. In fata noastra ultimele raze de soare bat pe fata sud-vestica a muntelui. Puteam distinge cu usurinta ruta pe care vom urca: un culoar evident printre seracuri care te conduce la baza fetei, apoi o scurta traversare la dreapta pana la intrarea intr-un culoar frumos, marginit de stanca care se ingusteaza si inclina aproape de 90 grade prezentand niste pasaje de mixt. Apoi ruta continua mai evident si destul de drept spre creasta finala. Un perete mixt frumos!

In dimineata urmatoare pornim foarte devreme spre perete. Cateva probleme de orientare pe morena ne mai incetinesc. Apoi, zapada moale de pe ghetar ne obliga sa facem urme. In prima parte a culoarului zapada este in continuare moale, pioletii nu agata deloc… speram ca mai sus sa fie mai bine. Au urmat cateva pasaje frumoase, o traversare printre stanci unde asiguram la primul friend pe care il utilizam in aceasta expeditie. Mai sus zapada e prea subtire pentru a plasa acore de zapada si nu era destul de dura ca sa putem pune suruburi de gheata…e ciudat, parca suntem in Fagaras iarna. Ajunsi sub o banda de stanca inalta pierdem linia traseului. Ne asteptam sa vedem in permanenta culoarul dar aici deasupra noastra era doar stanca. Pare usor in partea dreapta si incercam. Ne intoarcem insa dupa cativa metri: “dead end”. In stanga sunt vreo doua posibilitati dar zapada e foarte proasta, cade de pe stanca in momentul cand o lovesti cu pioletul. Vad deasupra mea la distanta niste pitoane care erau batute pentru o regrupare pentru rapel. Ma gandesc ca daca ajung la ele as gasi o continuare usoara spre culoarul de zapada de mai sus. Plasez un friend si urc pe banda de stanca vreo 3 m dupa care cateva bucati mari de stanca se desprind sub presiunea pioletului meu.

Se pravalesc toate spre cei din regrupare dar din fericire nu a fost lovit nimeni grav. M-am dezechilibrat dar am reusit sa ma mentin pe prize fara sa cad. Cu atentie hotarasc sa ma intorc in regrupare, bucata de stanca pare foarte friabila. Claudiu incearca din nou o varianta in stanga. Blocheaza un friend intr-o fisura si apoi nu mai reuseste sa il scoata (e si acum acolo). Am pierdut aproape 2 ore deja “bajbaind” in acest punct. Cei doi coechipieri “americani” inghetati in regrupare vroiau sa ne intoarcem. Am montat corzile pentru rapel si cu parere de rau am renuntat. Cu toate acestea eu si Claudiu poate am mai fi incercat, caci dupa pasaj totul parea sa fie mai simplu.

Desi a fost ultimul varf pe care l-am incercat nu am reusit sa ii atingem varful. Catararea insa pana in locul in care am ajuns a fost interesanta si ne bucuram ca am incercat-o. Probabil a fost si o problema de motivatie, dupa o luna si jumatate prin diferiti munti ea se mai pierde. Vom sti sa fim mai hotarati si mai pregatiti data viitoare. Nu toate experientele frumoase sunt si victorii.

Mihnea si Claudiu

Huaraz, 25 iulie 2012